În clasa a XII-a C a colegiului nostru avem un coleg foarte talentat, Andrei Moga, titular al echipei FC Bihor, cu care am purtat un dialog. E un fotbalist care a atras atenția prin felul în care joacă și prin cât de dedicat e pe teren. Hai să vedem ce are de spus!
Cum ai început să joci fotbal și ce te-a inspirat să urmezi această carieră?
Am început fotbalul la vârsta de 5 ani; mă jucam toată ziua cu mingea în casă sau afară, așa că părinții m-au dus la fotbal.
Care a fost cel mai memorabil moment din cariera ta de până acum?
Promovarea în Liga a 2-a cu FC Bihor, clubul la care am crescut și m-am format.
Ce jucători sunt modele în cariera ta și de ce?
Modelul meu este Messi, deoarece este un jucător tehnic și cu o abilitate de dribling impresionantă.
Cum ai descrie atmosfera din vestiarul echipei FC Bihor?
Suntem ca o familie, ne respectăm, suntem uniți și ne susținem reciproc.
Ce te-a determinat să alegi FC Bihor și cum te simți în echipă?
Așa cum am mai spus, am crescut și m-am format la acest club, nu m-am transferat
de la un alt club și mă simt excelent.
Care sunt obiectivele tale personale și ale echipei pentru acest sezon?
Obiectivul echipei este menținerea în Liga a 2-a, iar al meu personal este să adun cât mai multe minute jucate și să joc din ce în ce mai bine, să îmi ajut echipa.
Cum arată o zi obișnuită de antrenament pentru tine?
Toate antrenamentele sunt de dimineață și durează aproximativ două ore și jumătate. Ele includ stretching, antrenamentul propriu-zis și refacere.
Ce aspecte ale jocului tău ai dori să îmbunătățești în viitor?
Întotdeauna este loc de mai bine și, la vârsta mea, ar trebui să evoluez pe toate planurile.
Cum te pregătești mental pentru meciuri importante?
Înainte de fiecare meci combin stretching-ul cu muzica preferată.
Ce înseamnă fotbalul pentru tine, atât pe teren cât și în afara lui?
Fotbalul pentru mine înseamnă viață, iar când practic acest sport uit de toate grijile.
Ce planuri ai pentru viitorul tău în fotbal?
Să joc la cel mai înalt nivel posibil.
Crezi că ai putea să evoluezi la un alt nivel în cariera ta? Dacă da, unde te vezi peste câțiva ani?
Cel puțin în Liga 1.
Cum îți petreci timpul liber atunci când nu ești pe teren?
Deoarece sunt în clasa a XII-a, puținul timp liber pe care îl am îl folosesc pentru a mă pregăti pentru Bacalaureat și, foarte rar, mai ies cu prietenii.
Ce alte pasiuni ai în afară de fotbal?
Celelalte pasiuni ale mele sunt jocurile video și baschetul.
Sperăm că v-a plăcut întâlnirea cu Andrei și că ați aflat lucruri interesante despre Andrei. Sunt sigur că vom mai auzi de el în viitor, așa că îi urăm mult succes în tot ce și-a propus!
a consemnat SEBASTIAN NICOARĂ













Frumos interviu! Gânduri de încurajare tânărului fotbalist și redacției care i-a luat interviul.
LikeLike