În cadrul campionatului curent de fotbal, Liga a doua, echipa FC Bihor a întâlnit pe teren propriu, în 7 octombrie, U Craiova. Meciul se anunța greu – în prezent, cele două echipe se află cam în aceeași zonă a clasamentului.
Scorul a fost deschis de U Craiova în minutul 2 de Idriss Bounaas. Egalarea a făcut-o Andrei Moga, în minutul 28, dintr-un șut din afara careului.
1-1 a fost rezultatul final al meciului. În prezent, FC Bihor este pe locul 16.
Ca o curiozitate, fapt cu care ne mândrim, Andrei Moga este elev al CN Onisifor Ghibu în 12 C, clasa de Mate-Info.
Am obținut și o scurtă declarație de la Andrei:
„Faptul că am marcat este foarte important pentru mine și bineînțeles că mă ambiționează să joc din ce în ce mai bine si să mă străduiesc să mai marchez. M-am bucurat nespus de mult atât pentru mine, cât și pentru echipă, mai ales că a fost primul meu gol înscris la Liga a doua.”
Promitem să revenim cu un interviu cu vedeta noastră.
SEBASTIAN NICOARĂ












