RUBEN: Premiul de excelență din partea Primăriei Oradea

Cu o deosebită emoție și recunoștință, sâmbătă, 12 octombrie 2024, am avut onoarea de a participa la Gala de Premiere a Excelenței, un eveniment remarcabil care a fost organizat în vederea acordării unor distincții – și anume, o diplomă acordată de Primăria Oradea și un rucsac marca Visit Oradea – tuturor  elevilor care au obținut premii în cadrul olimpiadelor naționale și concursurilor școlare.

Am participat la această gală datorită obținerii locului al III-lea la Olimpiada Națională de Religie – Cultul Penticostal.          

Foto: arhiva personală Luca Ruben

Acest moment reprezintă nu doar o recunoaștere a muncii, efortului și dedicării, ci și o oportunitate de a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru călăuzirea și inspirația din acest parcurs educațional și spiritual.

Gala a fost una de înaltă ținută, desfășurată în prezența unor personalități de seamă din comunitatea noastră, și anume: domnul Florin Birta primarul municipiului Oradea, domnul inspector general școlar Horea Abrudan și domnul profesor coordonator Corneliu Ben Buzguta, a cărui îndrumare a fost esențială în atingerea acestui rezultat. 

Le mulțumesc pentru prezența și sprijinul lor, care au conferit o valoare și mai mare acestui moment deosebit.

Acest premiu este rezultatul unui efort colectiv; astfel, doresc să mulțumesc în mod special familiei mele care m-a susținut neîncetat și a crezut mereu în mine.

Foto: arhiva personală Luca Ruben

Vă sunt profund recunoscător  tuturor și continui să mă rog pentru binecuvântările pe care Dumnezeu le revarsă în viețile noastre.  

Mulțumesc Lui Dumnezeu pentru toate!

LUCA RUBEN

LUCA RUBEN

Leave a comment