RAREȘ: Un pas important spre libertate

După multe luni de pregătire și emoții, Ianis, colegul nostru, a reușit să obțină permisul de conducere. Un succes binemeritat care vine cu entuziasm și planuri de viitor.

El a finalizat recent cursurile la Școala Auto Goldis, una dintre cele mai apreciate instituții de acest fel din Oradea, sub îndrumarea instructorului Avram Monenciu.

Costul total al cursurilor auto a fost de 2400 de lei, la care s-au adăugat 100 lei pentru analize medicale și 100 de lei pentru testul psihologic obligatoriu. Ianis a recunoscut că procesul nu a fost lipsit de provocări, dar sprijinul oferit de instructorul său, Avram Monenciu, i-a asigurat încrederea necesară pentru a reuși din prima încercare.

1  ,, Îl recomand cu toată increderea pe domnul Monenciu ”ne-a declarat Ianis

Am stat de vorbă cu Ianis despre experiența sa și cum vede această nouă etapă din viață.

Felicitări, Ianis! Cum te simți acum că ai permisul de conducere în mână?

Ianis: Mulțumesc! Este o senzație fantastică. Am așteptat acest moment de ceva timp și mă bucur că am trecut cu bine peste toate provocările. Testul nu a fost ușor, dar sunt fericit că totul a decurs bine.

IANIS IAMBOR

Cum ți s-a părut pregătirea pentru examen?

Ianis: A fost o experiență interesantă. Pregătirea teoretică a fost destul de intensă, dar partea practică a fost cea mai solicitantă. Însă cu ajutorul instructorului meu și prin multă practică, am reușit să îmi îmbunătățesc abilitățile la volan. Cred că răbdarea și perseverența au fost cheia.

Ce planuri ai acum, că ai permisul?

Ianis: În primul rând, abia aștept să conduc și să explorez împrejurimile. De asemenea, îmi va fi mult mai ușor să fac naveta la scoala. Pe termen lung, vreau să fac și câteva călătorii cu mașina, poate chiar să descopăr noi locuri din țară.

In concluzie obținerea permisului de conducere este un moment important în viața oricui, iar colegul nostru Ianis a demonstrat că prin muncă și dedicare poți reuși orice îți propui.

RAREȘ VERE

RAREȘ VERE

Leave a comment