Prin băncile profilului de Jurnalism ale Colegiului Național Onisifor Ghibu au trecut generații de-a rândul, iar acum aveți ocazia să citiți un interviu acordat de Elisa Stanciu, absolventă a acestei secții, clasa prof. Lucia Cighir.
Ce facultate ai terminat după absolvirea liceului?
Am terminat facultatea de Științe Socio Umane, specializarea Sociologie, acum sunt la master pe Managemantul Resurselor Umane.
Ce experiență de lucru ai până acum? Și în câte locuri ai lucrat?
Pe lângă facultate am mai lucrat la firma părinților, mai exact la un fast food, restaurant unde m-am ocupat de partea de marketing, ca și de prepararea mâncării, casierie și livrări la domiciliu. Ulterior am lucrat și pe Bolt, unde puteam avea un program flexibil, pe lângă facultate. După terminarea acesteia, am lucrat trei luni ca reprezentant de vânzări la Marelbo, iar în cele din urmă, până în prezent, lucrez ca agent imobiliar la RECO.
Care sunt atribuțiile tale în prezent în calitate de agent imobiliar?
Atribuțiile unui agent imobiliar sunt: identificarea și evaluarea proprietăților, consilierea clienților, stabilirea întâlnirilor cu potențiali clienți cât și calificarea clienților, negocierea și încheierea tranzacțiilor, gestionarea procedurilor post-tranzacție.
Ai putea să ne spui cât este comisionul tău la o tranzacție?
Comisionul unei tranzacții este între 2-6%, iar acesta depinde de pachetul ales și ce beneficii dorește proprietarul.
Te rog să ne prezinți principalele caracteristici ale pieței imobiliare din Oradea.
Dezvoltare accelerată în ultimi cinci ani de zile, cererea în continuă creștere, datorită migrării din alte orașe spre Oradea. Zona centrală este cea mai scumpă zona, unde terenurile pot să depășească 500 €/mp, zona Velența este cea mai ieftină și periferiile orașului pot fi chiar sub 100 €/mp.
Cât crezi că vor crește prețurile la imobile în Oradea?
Orașul Oradea este în continuă creștere, de aceea și prețurile au crescut în ultima perioadă. Statistic vorbind, acestea diferă de la an la an, astfel nu putem da un interval exact de creștere sau stagnare a prețurilor.
Povestește-ne ceva despre intervalul petrecut ca elev la Jurnalism la Ghibu. În ce măsură te-a ajutat vreo experiență de atunci la ceea ce ești acum?
Intervalul petrecut ca jurnalist la Ghibu a avut un impact asupra dezvoltării mele în ceea ce privește comunicarea directă cu oamenii, aflarea lucrurilor mai în detaliu despre oameni, punând întrebări deschise, chiar și relaționarea directă și indirectă cu diverse tipuri de personalități, ceea ce mă ajută în cariera mea de agent Imobiliar din prezent.
Știm că ți-ai petrecut câțiva ani în Cipru și că limba greacă o cunoști foarte bine. Îți folosește în vreun fel acest skill?
Sigur, acest skill, îl folosesc mai puțin, deoarece nu prea e cerută această limbă, dar cred că tot timpul este un avantaj să știi o limbă în plus, mai ales in CV-ul meu.
Dacă ai fi din nou elevă la jurnalism în clasa a IX-a, ce ai face altfel?
Dacă aș fii din nou a IX-a cred că aș încerca să aflu mai multe despre domeniul jurnalismului, să învăț mai multe lucruri despre ce înseamnă să deprind mai multe skill-uri. Deși în prezent sunt pe o altă ramură, toți anii petrecuți la Ghibu pe profilul Jurnalism mi-au dezvoltat câteva aptitudini noi și o pasiune pentru acest domeniu.
Un mesaj pentru elevii de la Ghibu care construiesc în continuare Logopaper.
Mesajul meu pentru elevii de la Jurnalism ar fi să încerce să dezvolte mai mult această platformă, care cred că este foarte utilă, deoarece fiecare face practică în acest domeniu. De asemenea, fiecare să încerce să-și dezvolte noi aptitudini, să-și găsească skill-urile lor din acest domeniu, fie pe partea de foto-video, reporter, scenograf etc.
a consemnat CĂTĂLIN IANCU












