ALISIA: Experiență de liceană

Timp de patru ani, am răsfoit filele poveștilor altora pe acest blog, înregistrându-le zâmbetele, eforturile și realizările. În fiecare articol, am călătorit prin lumi diverse, cu persoane unice și aspirații nobile. Cu toate acestea, în acest moment, luminile reflectoarelor se îndreaptă către mine, iar rândurile pe care le scriu acum vor dezvălui experienta mea de liceană.

Acesti patru ani mi-au fost ca un atelier de creație, în care am învățat să observ, să ascult și să transmit emoțiile oamenilor din jurul meu. Am surprins pasiuni și vise, am împărtășit succese și obstacole, am pictat portrete ale unor caractere puternice și am tălmăcit în cuvinte muzica tăcută a sufletelor lor. Fiecare articol a fost o călătorie în lumea lor, iar eu am fost ghidul care a împărtășit aceste călătorii cu cei din jur.

Astăzi, când hârtia în alb a acestui nou capitol se întinde în fața mea, simt emoții amestecate de nerăbdare și îndoială. Să scrii despre tine însuți este o provocare complexă. E ca și cum ai trece de la a fi un privitor al lumii la a fi subiectul propriilor tale cuvinte. Așa că mă pregătesc să dezvălui, cu sinceritate, experiențele mele, gândurile și visurile mele personale. Cu fiecare cuvânt pe care îl așez pe hârtie, mă împing puțin mai mult din zona de confort. Încerc să dezgrop amintiri și trăiri, să le prezint într-un mod autentic și să arăt cum m-au format acești patru ani de observații atente și înțelegere a altora. Așa cum am călătorit cu cititorii prin poveștile altora, îi invit acum să mă însoțească în călătoria prin lumea mea interioară. Este timpul să-mi aduc în prim-plan propria poveste, să-mi conturez propriile gânduri și să-mi împărtășesc visurile. Într-o lume plină de voci și povești, este momentul să aduc aici și vocea mea, să las rândurile să dezvăluie cine sunt cu adevărat și cine doresc să devin.

Aşadar să începem cu începutul. Într-o zi de vară, am primit vestea că am intrat la un liceu pe care nu îl doream cu adevărat. Prima reacție a fost de neîncredere și de dezamăgire profundă. Cu inima grea, am contemplat ceea ce credeam că va fi o experiență lipsită de entuziasm și inspirație. Mă simțeam ca și cum un capitol din viața mea tocmai începuse sub semnul unei neînțelegeri.

Cu toate acestea, primii pași în holurile școlii au adus o schimbare uluitoare. M-am trezit într-un univers cu adevărat diferit față de așteptările mele inițiale. Pe măsură ce zilele au trecut, am început să înțeleg de ce această alegere fusese făcută pentru mine. Profesorii mei erau dedicați și pasionați de a împărtăși cunoștințele lor. Lectiile lor au devenit mult mai mult decât simple informații, ele au fost niște ferestre către lumi neexplorate și provocatoare. În timp ce am experimentat varietatea disciplinelor academice, am început să descopăr noi pasiuni și interese.

Pe lângă aspectele academice, am fost profund impresionată de angajamentul școlii în dezvoltarea noastră personală. Programul bogat de activități extrașcolare și proiectele de voluntariat au accentuat valoarea empatiei și a responsabilității față de comunitate. Am simțit că fac parte din ceva mai mare, că pot contribui în mod semnificativ la binele celor din jur. De asemenea, cest liceu m-a ajutat să descopăr această lume frumoasă a jurnalismului. Datorită blogului nostru, LOGO PAPER, am dobândit încredere în sine deoarece simţeam ca pot să mă exprim prin intermediul lui, împărtăşind propriile mele opinii nespuse.

Astfel, cea ce începuse ca o intrare într-o lume necunoscută și neplăcută s-a transformat într-o călătorie surprinzătoare și inspirațională. Cu fiecare zi petrecută acolo, am devenit din ce în ce mai convinsă că această școală era un cadru perfect pentru a-mi dezvolta abilitățile și a-mi construi viitorul. Lecțiile învățate din această experiență m-au învățat că perspectivele noastre pot evolua în mod surprinzător și că deschiderea către noi oportunități poate duce la descoperiri minunate.

Anii de liceu au adus cu ei o serie de experiențe și lecții surprinzătoare. Încă de la început, am fost fascinată de pasiunea și cunoștințele pe care profesorii noștri le împărtășeau cu generozitate. În fiecare zi de școală, am așteptat cu nerăbdare să aud poveștile și sfaturile lor înțelepte, care au creat o punte între cunoaștere și inspirație.

Cu toate acestea, în ciuda conexiunii profunde cu profesorii, m-am trezit într-un mediu în care relațiile cu colegii erau mai complicate. În loc de sprijin și înțelegere, am întâlnit atitudini răutăcioase și critice. Cuvintele ascuțite și comportamentele dezagreabile m-au făcut să mă simt dezamăgită și adesea singură în mulțime.

Inițial, m-am străduit să înțeleg această atitudine. Îmi aminteam de vorbele părinților și profesorilor despre importanța relațiilor colegiale și a spiritului de echipă. Cu toate acestea, cu cât încercam mai mult să mă integrez și să mă conectez, cu atât mai mult am simțit o barieră aparent insurmontabilă.

Faptul că colegii mei nu au fost așa cum mă așteptam să fie mi-a pus la încercare încrederea în mine și în abilitatea mea de a stabili relații. Chiar dacă profesorii încurajau colaborarea și interacțiunea, am avut senzația că sunt înconjurată de pereți invizibili, care nu-mi permiteau să mă apropie cu adevărat de ceilalți elevi.

Prin această perioadă dificilă, am învățat că liceul este un amestec complex de persoane și personalități. Cu toate că nu am găsit imediat conexiuni solide cu toți colegii mei, am avut ocazia să mă concentrez pe dezvoltarea mea personală și să mă înconjur cu activități care mă pasionau.

Anul școlar în clasa a X-a a adus cu sine o oportunitate aparent strălucitoare: participarea la Balul bobocilor. Cu inima plină de emoții și anticipație, m-am implicat cu entuziasm în pregătirile pentru acest eveniment special. Cu toate acestea, ceea ce ar fi trebuit să fie o experiență memorabilă s-a transformat într-un moment care mi-a schimbat viața într-un mod profund.

În loc de sprijin și camaraderie, am descoperit că exista un întunecat aspect al interacțiunilor dintre colegii mei. În urma prejudecăților și neînțelegerilor, am fost ținta bullying-ului din partea unor colegi. Cuvintele tăioase, glumele umilitoare și excluziunea m-au lovit ca un fulger într-un cer senin. Am fost rănită nu doar în plan emoțional, ci și în încrederea în mine și în încrederea în ceilalți.

Această perioadă dificilă m-a purtat pe cărările întunecate ale depresiei. Fiecare zi a devenit o
luptă, iar lucrurile care mă făceau fericită înainte au părut să-și piardă strălucirea. Am simțit
că nu mai pot face față, că nu pot depăși durerea și nesiguranța pe care le simțeam în fiecare
moment.

Cu toate acestea, prin întunericul acestor momente, am avut puterea sa nu mă las doborâtă și să arat ca sunt o invingatoare, totodata invatand cât de puternică poate fi voința noastră de a
depăși adversitățile.

Procesul de vindecare a fost îndelungat și dificil, dar prin terapie, auto-reflecție și sprijinul celor dragi, am început să-mi regăsesc încrederea și înțelegerea asupra propriei mele valori.

Această perioadă întunecată a vieții mele m-a transformat într-o persoană mai puternică și mai rezistentă. Am învățat să fiu empatică, să prețuiesc lucrurile mărunte și să nu permit niciodată să-mi fie diminuată valoarea de alții.

Experiența prin care am trecut m-a învățat că suntem cu toții vulnerabili la răutatea celorlalți, dar putem alege să ne definim propria valoare și să creștem mai puternici în urma adversităților. Depresia pe care am înfruntat-o mi-a arătat că suntem mai puternici decât credem și că putem găsi lumină chiar și în cele mai întunecate momente.

În noaptea Balului bobocilor, în mijlocul tuturor evenimentelor și a atmosferei încărcate de
emoții, am trăit un moment care a rămas adânc în sufletul meu. În ciuda a tot ceea ce se
întâmpla în jurul meu, am găsit în mine forța de a zâmbi și de a lupta până în ultima clipă,
chiar dacă tremuram de durere.

Chiar dacă atmosfera era înnorată de cuvintele tăioase și de gesturile neprietenoase, am decis să nu-mi las învingută inima. Am ales să refuz să mă las pradă tristeții și să încerc să înțeleg că motivele răutăcioase ale colegilor nu reprezentau adevărul meu. În acel moment, mi-am amintit că puterea interioară este mai mare decât orice influență negativă din afară.

Am decis să îmi amintesc de tot ceea ce m-a adus acolo, de motivația și entuziasmul care au stat la baza participării mele la bal. După experiența de la balul bobocilor, am simțit că ceva s- a schimbat în mine. Acel eveniment a lăsat o urmă adâncă în sufletul meu și a influențat modul în care mă raportez la prezentările publice și interacțiunile sociale. În mod ironic, dacă înainte eram o persoană destul de deschisă și curajoasă în a ieși în față și a vorbi, acum mi-a fost tot mai greu să fac acest lucru.

Am constatat că am început să evit situațiile în care trebuia să fiu în centrul atenției. Fie că era vorba de a vorbi în fața colegilor sau de a participa la activități în care trebuia să mă implic mai intens, am simțit un nod în stomac și un sentiment de nesiguranță care m-a împiedicat să fiu la fel de deschisă ca înainte. În loc să mă exprim liber, am ales să rămân în umbră, temându-mă de posibilele judecăți sau critici.

Deși este normal să simt un anumit nivel de anxietate în situații noi sau în care suntem în fața unui public, am simțit că acest sentiment a devenit mai puternic și mai restrictiv după experiența dificilă de la bal. M-am întrebat dacă voi putea vreodată să îmi recapăt încrederea și curajul de a mă exprima liber în fața celorlalți.

Cu toate acestea, am început să înțeleg că procesul de vindecare și recuperare este diferit pentru fiecare persoană. Nu este nimic rușinos în a simți că ai nevoie de timp pentru a depăși o experiență traumatizantă sau neplăcută. Am căutat sprijin în familie, prieteni și, în unele cazuri, în profesioniști, pentru a învăța cum să gestionez anxietatea socială și cum să îmi recapăt treptat încrederea în mine.

Deși este un drum dificil, am convingerea că pot să îmi recâștig încrederea și să învăț să mă exprim din nou în fața altora. Fiecare pas mic înainte, fiecare încercare de a mă depăși și de a mă confrunta cu temerile mele mă ajută să depășesc treptat blocajele și să revin la persoana deschisă și curajoasă pe care o știam înainte. Experiența de la balul bobocilor a putut să lase o urmă, dar știu că nu trebuie să definească întreaga mea identitate și potențial.

Am zâmbit, nu pentru că am ignorat ceea ce se întâmpla, ci pentru că am ales să nu le dau satisfacție celor care încercau să mă rănească. Am ales să le arăt că nu pot să-mi distrugă spiritul și că puterea mea interioară este mai puternică decât orice cuvânt răutăcios. În acel moment, mi-am dat seama că adevărata putere vine din capacitatea de a rămâne pozitiv și puternic în ciuda provocărilor.

Am luptat până în ultima clipă, refuzând să mă las înfrântă. Acea noapte m-a învățat că rezistența și perseverența pot fi cele mai mari arme în fața adversităților. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat, am încheiat acea seară cu capul sus și cu sufletul împăcat.

După experiența dificilă de la Balul bobocilor, a urmat o perioadă în care am simțit că trebuie să-mi redescopăr echilibrul interior. A durat un întreg an pentru a-mi putea vindeca rănile și pentru a-mi găsi din nou încrederea și bucuria în viață. În ciuda provocărilor, am găsit forța de a mă ridica și de a merge mai departe.

Primul pas în această călătorie de recuperare a fost să-mi permit să simt toate emoțiile pe care le aveam. Am înțeles că nu există o cale corectă de a reacționa la o astfel de situație și că este perfect normal să simți o gamă largă de sentimente. Mi-am oferit timpul și spațiul necesare pentru a plânge, a mă enerva și a reflecta asupra a ceea ce s-a întâmplat.

În timp, am început să îmi conturez o perspectivă mai echilibrată asupra situației. Mi-am dat seama că cuvintele și acțiunile răutăcioase ale colegilor nu îmi defineau valoarea. Am început să pun în lumina reflectoarelor toate aspectele pozitive din viața mea, ca să îmi amintesc de pasiunile, prietenii și realizările care mă definiseră înainte de acel incident.

Pe parcursul acestui an de recuperare, am investit în dezvoltarea personală și în creșterea mea emoțională. Am citit cărți care m-au inspirat, am încercat noi activități care m-au ajutat să mă
descopăr și să-mi redobândesc încrederea în mine. Am căutat sprijin în prieteni adevărați și în membrii familiei, care m-au susținut și au fost alături de mine în această perioadă dificilă.

Astfel, cu timpul, am început să simt o schimbare în interiorul meu. Am început să îmi regăsesc încrederea, să-mi reafirm valoarea și să încep să zâmbesc cu adevărat din nou. Procesul a fost gradual și necesită răbdare, dar am învățat că vindecarea este posibilă atunci când îți acorzi atenție și te concentrezi pe propria ta evoluție.

Acum, pot spune că sunt bine. Experiența de la Balul bobocilor a fost un capitol dificil din viața mea, dar m-a învățat multe lecții valoroase despre reziliență, încredere și importanța îngrijirii de sine. Acea perioadă a conturat cine sunt astăzi și m-a ajutat să devin o persoană mai puternică, mai empatică și mai încrezătoare în propria mea valoare.

Clasa a XI-a a fost un an care a adus o perspectivă nouă și un sentiment de echilibru în viața mea școlară. După experiențele dificile din trecut, am abordat acest an cu o combinație de
speranță și precauție. Cu toate acestea, am fost plăcut surprinsă să descopăr că clasa a XI-a a
fost OK în cel mai bun sens posibil.

În comparație cu anii precedenți, am remarcat o schimbare pozitivă în interacțiunile cu colegii mei. În acest an, am simțit că atmosfera în clasă s-a îmbunătățit semnificativ. Relațiile cu colegii mei au fost mai deschise, mai prietenoase și mai puțin marcate de judecăți sau prejudecăți. Am avut ocazia să leg noi prietenii și să mă simt parte a unei comunități în care înțelegerea și sprijinul au devenit mai evidente.

Un alt aspect care a făcut clasa a XI-a să fie specială a fost relația cu profesorii. Am avut norocul să am profesori care au fost nu doar dedicați și competenți, ci și empatici și deschiși să ofere suport atunci când aveam nevoie. Am fost încurajată să îmi dezvolt abilitățile și să explorez interese noi, ceea ce a adus un sentiment de împlinire și satisfacție în procesul de învățare.

În afară de mediul școlar, am început să mă implic mai mult în activități extracurriculare care m-au inspirat și m-au ajutat să-mi descopăr pasiuni ascunse. Am început să simt că am mai mult control asupra propriului meu traseu și că pot să îmi aleg ceea ce mă face fericită și mă împlinește.

Pe scurt, clasa a XI-a a fost pentru mine un an în care am simțit că pot respira mai ușor, că pot să mă bucur de învățare și că pot să îmi dezvolt relații pozitive cu cei din jur. Experiențele din acest an m-au învățat că există întotdeauna posibilitatea de schimbare și de evoluție pozitivă, chiar și după momente dificile din trecut. În clasa a XII-a, am simțit cum forța și energia mea au prins viață, Am învățat, am crescut și am întâmpinat provocările cu demnitate, Fiecare zi a fost o nouă învățătură, o nouă oportunitate, Și astfel, m-am pregătit cu hotărâre pentru examenul Bacalaureat.

Am pornit la drum cu dorința de a învăța, de a descoperi și de a crește. Am călcat pe calea cunoașterii cu inima deschisă și mintea trează. Și astfel, am găsit puterea de a fi mai bună și de a crește în valoare.

Cu toate provocările și obstacolele întâlnite pe drumul meu, am rămas concentrată, hotărâtă și
motivată să înfrunt orice încercare, Clasa a XII-a mi-a fost un teren fertil pentru a crește și a înflori. Și acum, sunt pregătită să îmi demonstrez cunoștințele și să strălucesc la Bacalaureat.

Revin cu alte materiale de recunoştinţă pentru şcoală şi pentru profesori curând.

ALISIA UNGUR