OCTAVIAN GOGA (1 aprilie 1881 – 7 mai 1938) a fost un poet român, o scurtă vreme prim-ministru al României și membru al Academiei Române din anul 1920. Începuturile ziaristice ale poetului se leagă de revista Luceafărul, înființată, din inițiativa sa, la 1 iulie 1902, la Budapesta. Devenit mesager al aspirațiilor naționaliste ale românilor transilvăneni, Goga a fost ales în septembrie 1906 secretar literar al Asociației Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului. Vasile Goldiș, profesorul său de latină, l-a numit „Poetul pătimirii noastre”. (medalion: Denisa Manea)

ROMÂNIA. UN CUVÂNT FRUMOS, ROTUND, CE ÎMPLINEŞTE O SUTĂ DE ANI. UN CUVÂNT CÂT O ŢARĂ. DACĂ NE-AM ÎNCHIPUI ROMÂNIA CA UN CÂMP DE STELE, AM VEDEA CĂ SUNT AŞTRI CARE LUMINEAZĂ CU O STRĂLUCIRE APARTE, RĂMÂNÂND PE ACEST CÂMP BOLTIT ÎN CHIP DE STEAUA NORDULUI. ACEŞTI AŞTRI CE NE DAU ALTITUDINEA, DIRECŢIA ŞI STEAGUL POARTĂ NUMELE ACELOR OAMENI REMARCABILI CE ALCĂTUIESC PANTEONUL SPIRITUAL AL ROMÂNIEI. CELEBRÂND CENTENARUL UNIRII, COLEGIUL NAȚIONAL ONISIFOR GHIBU ÎI ADUCE APROAPE DE NOI. (CONF. UNIV. DR. RAMONA NOVICOV)










