ANDA & DOMINIC: Ținutul Cailor vă așteaptă începând din primăvară

Acest proiect a luat viață în primăvara anului 2022, când o familie a cumpărat terenul alăturat pășunii unde se aflau caii acestora pe care ii aveau de mai bine de patru ani. In prezent dețin 21 de cai.

Locul familiei a devenit de poveste cu multă muncă și efort depus din partea tuturor, investiții serioase, dar, cred ei, vor merita. Chiar dacă afacerea nu s-a înființat încă, e o idee bună, aproape garantată, e un loc unde poți să-ți încarci bateriile, o oază de liniște, sigur oamenii vor iubi acest loc.

De mică, fiica familiei a crescut printre animale și mereu le-a îndrăgit, a dezvoltat o pasiune pentru ele, precum tatăl său. Într-un timp relativ scurt, au reușit ca din două camere să creeze o cabană nemaipomenită și o mini-grădină zoo – toate pe parcursul unui an și câteva luni. Ceea ce e foarte puțin.

Ținutul Cailor este o locație în Felcheriu, Bihor, unde vă puteți petrece timpul liber împreună cu familia, vizitând animalele din fermă. Printre necuvântătoarele pe care le au la fermă, pe lângă animalele care se regăsesc într-o gospodărie clasică – găini, rațe, gâște, capre, oi, porci, cai și ponei, puteți vedea și o mare varietate de păsări și animale exotice, precum fazani, păuni, porumbei exotici, turturele, lebede negre, struți Emu, diferite specii de papagali, lame, cerbi și căprioare.

Ferma dispune de locuri de parcare, spațiu de joacă pentru copii, zone pentru poze, filigorie pentru petreceri cu zonă BBQ, cabană de închiriat și ciubăr.

Sursă imagini: arhiva personală Anda Dărăban

ANDA DĂRĂBAN, DOMINIC SALAMON

Leave a comment