În 3 noiembrie 2023, creat de Amber Noizumi și Michael Green, nume cu un anumit istoric cunoscut în categoria filmelor și serialelor, a apărut titlul Blue Eye Samurai pe Netflix. Prima dată când mi-a trecut prin fața ochilor, a fost, ca de obicei, un titlu recomandat pe lista de vizionare, dar la vremea aceea, nu prea aveam ce urmări, așa că am ajuns să-i dau o șansă.
Ceea ce nu știam era că acesta avea să-mi devină unul dintre filmele mele preferate, cu toate că nu era ceva ce urmăream de obicei.
Este vorba despre perioada Edo din Japonia, când aceasta a hotărât să își închidă granițele complet, restricționând astfel orice influență din Vest. Cetățenii nu avea să întâlnească vreo față albă sau orice față care nu era japoneză. Un copil născut în Japonia ca rasă mixtă era considerat inuman.
Serialul apoi ne îndeamnă să ne alăturăm lui Mizu, născut ca rasă mixtă, ce ajunge să își ascundă până și identitatea și genul, pentru a se putea răzbuna pe cei patru posibili oameni care au pus-o în această ipostază.
Cu un trecut sfâșietor, războinica solitară îmbrățișează un viitor sângeros pe calea răzbunării, pe care a jurat că o va duce până la capăt, chiar și cu prețul propriei vieți, și nu va pregeta nimic până când nu îi va omorî pe cei patru care au făcut-o să se urască.
În această aventură se alege cu un tovarăș neașteptat, iar în urma acestei întâmplări, ajunge să învețe unele lecții importante.
Am mai întâlnit doar un singur serial ca acesta care m-a făcut să îl revăd imediat a doua oară, iar acesta a fost Arcane, considerat de foarte mulți că și titlu similar. Aceste două titluri au multe în comun, cum ar fi stilul de animație 2d cu 3d combinat, care în cazul unui anime ca Blue Eye Samurai este ieșit din comun și contribuie ca unul dintre factorii care-l fac un titlu special.
Iar după ce am căutat multe păreri, inclusiv intențiile creatorilor, care vorbesc cât de complex este acest serial, de fapt, am rămas cu concluzia că e un film excepțional. Spune o poveste sfâșietoare, care exprimă realitatea sumbră printr-un model de ierarhie, care te învață lecții despre cum să faci ceea ce este corect.
Merită cu adevărat scorul uimitor de 8,8 pe IMDb și 100% pe Rotten Tomatoes, ca și multele premii ce are să le câștige.
Cu siguranță îl recomand. Este un must-watch.
ARIS ANDREI, CAIUS BUTIRI












