MATEI & CRISTIAN: Despre Crăciunul din zilele noastre

Astăzi, din păcate, Crăciunul și-a pierdut adevărata semnificație.

În loc de Iisus a apărut Moș Crăciun, un bătrân gras cu barbă albă, cu haină roșie, care aduce un sac plin cu cadouri. Sărbătoarea nu mai hrănește sufletul, ci trupul, cu mâncăruri care mai de care. Televiziunile și magazinele sunt asaltate de reclame care arată motivul pentru care lumea se înghesuie în magazine, și anume reducerile.

Asemenea prețurilor, au scăzut și valorile morale ale oamenilor.

Oamenii dau năvala în magazine pentru a cumpăra haine, mâncare și decorațiuni, iar curățenia durează prea mult timp. În ajun oamenii sunt frustrați, spunând: „Iar trebuie să fac atâta mâncare pentru ăștia” sau „Iar vine maică-ta și îmi spune că nu-i suficient de curat sau că nu am respectat rețeta”.

Nașterea Domnului și-a pierdut de tot semnificația. În loc să ne bucurăm de întâlnirea cu cei dragi, ne enervează prezențan lor, pentru că totul trebuie să arate perfect.

Sursă imagine: desteptarea.ro

Această sărbătoare este despre venirea Domnului în lume. Trebuie să fie un motiv de bucurie, nu să arătăm cât de extravaganți suntem și nu trebuie să fie un motiv de stres, ci din contră, opusul.

Trebuie să încercăm să nu ne mai stresăm pentru ca totul să arate bine, ci să simțim cu adevărat bucuria Crăciunului.

MATEI CHIRTOP, CRISTIAN MĂLAN

Leave a comment