Școala: Colegiul Național Onisifor Ghibu
Data: când ai de învățat câte ceva
Profesor: clasa a VI-a E
Clasă / grup-țintă: Diana Laslău / profesori de limba română cărora le place literatura
Obiect: Limba și literatura română pe înțelesul copiilor
Subiect: Din carte spre departe cu Povestea frindelului – Andrew Clements
Tipul lecției: dobândire de noi cunoștințe
Obiective operaționale:
La sfârșitul lecției, „elevii” vor putea:
- să treacă dincolo de coperta cărții
- să se bucure de perspective noi asupra temei
- să aplaude munca elevilor
- să se întrebe despre ce mai au de citit
- să ceară ajutor dacă au nevoie celor din fața catedrei
Context
A te numi „profesor” astăzi e o îndrăzneală, a fi profesor astăzi e o provocare. Știți întrebarea aceea „Ce-o să te faci când vei fi mare?” – de care făceau abuz toți adulții pasionați de naftalină din vremea copilăriei noastre? Atunci nu-i dădeam prea mare importanță, copil fiind, răspunsul era simplu, pregătit de dinainte, servit în funcție de circumstanțe. Unii voiam să ne facem primari, alții dascăli, alții mai îndrăzneți – hoți și apoi popi, auzeai uneori că ăla al lui Vasile vrea să fie radio sau că Măriuța a Ilenei o să se facă primăriță, fiecare ce auzea mai des pomenit acasă.
Azi, gândind cumva „naftalinat” la rându-mi, întrebarea de mai sus mi se pare premonitorie, aducătoare de gânduri negative, un soi de „OMG! Da’ ce-o să te faci când o să fii mare, dacă acum…?!”, frază însoțită de toate zbaterile din gene ale unor părinți, absolvenți de cursuri de parenting care însă au uitat să-și învețe copiii cele zece porunci în cei șapte ani de-acasă care, din păcate, au devenit tot mai puțini. Direcția asta pe care o capătă întrebarea pusă de adulți copiilor mă înspăimântă, recunosc.
Sunt adult, cel puțin asta mă pretind uneori a fi, însă mă știu salvată tocmai de ceea ce am hotărât să mă fac, fără a avea pretenția că sunt mare. Știți, ca în jocurile alea pe calculator în care noi, ăștia marii, vedem tot răul lumii, însă acolo poți da „save”, poți să te păstrezi peste timp.
Ei bine, treaba asta pe care o fac a devenit o a doua natura a mea (da, sufăr de duplicitate, de triplicitate și de orice stigmat pe care îl plimb între măști și fețe), treaba asta îmi dă „save” tot mai des. Mă simt în siguranță, eu și toată generația asta de adulți îngrijorați de cine le va plăti pensia. Sunt „safe” căci am de-a face cu copii care știu să se descurce, care știu să-și spună punctul de vedere (Au!), care știu să contrazică în mod constructiv și care știu, dar mai ales se oferă, să mă ajute pe mine, adult, profesor, să învăț lucruri noi despre lume, despre oameni, despre a rămâne uman într-o lume robotizată.
Acești copii îmi dau posibilitatea să mă analizez, să mă depășesc, să mă reinventez, salvându-mă astfel de îngrijorări în mare parte. Când teama de avânt mă pândește, le lansez câte o provocare—literară, ce-i drept—căci încă mai cred în puterea salvatoare a cuvântului. Le cer să citească (vă dați seama!) și să treacă dincolo de text, să-și asume universul cărții.
Vă las mai jos câteva linkuri cu modul în care au ales să vadă ei lucrurile despre care spun că:
„După o tonă de efort, meritat ce-i drept, am strigat ”evrika!” și am văzut că se poate. Ne-am distrat, am învățat, au fost momente minunate. Mai vreau!” (Yasmin H.)
„Am învățat să fim actori mai buni, am petrecut timp cu colegii, iar munca noastră a fost răsplătită.”(Karina B.)
„Acest proiect a fost minunat! Mi-a plăcut pentru că am făcut și altceva decât temele obișnuite, iar slavă Domnului, de imaginație nu ducem lipsă.” (Nicolas P.M)
„Mi-a plăcut ideea d-nei profesoare, a îmbinat creativitatea cu cititul. Am discutat, ne-am acceptat, ne-am vizitat, ne-am jucat, a fost frumos!” (Ryana S)
„După trailerele date de profesoară, am învățat mai bine ce înseamnă prietenia, munca în echipă, toleranța. Am învățat că, dincolo de brandurile afișate pe haine, toți suntem la fel.” (Luana)
„A fost greu: trebuia să găsim zile potrivite pentru toți, a fost greu să găsim un loc unde să filmăm, un magazin care să ne permită accesul cu camere, a fost greu să fim actori, dar a meritat fiecare minut!” (Elena B.)
„Cred că acest proiect m-a ajutat să-mi cunosc mai bine colegii. Mulțumesc Vanesa pentru ajutor! Sunt mândră de ce a iesit, chiar dacă poate nu va fi al nostru cel mai bun. Mi-a plăcut să lucrez cu colegii mei, au fost 5 zile pline, multă distracție, comunicare, dăruire. Great job!” (Roxana V.)
„În opinia mea, astfel de activități sunt cea mai distractivă modalitate de a învăța cum să lucrezi în echipă. Pe lângă faptul că implică multă distracție, învățăm să ne exprimăm liber, să cerem ajutor când e nevoie, să facem adulții să intre în jocul nostru fără să fim judecați. Mulțumesc tuturor pentru implicare!” (Alesia S.)
prof. DIANA LASLĂU
Sursă foto: arhiva personală Diana Laslău
LOGO paper 