Spre sfârșitul anului școlar, în săptămâna 5-11 iunie, vineri, s-a disputat finala campionatului de fotbal, etapa pe liceu, a CN Onisifor Ghibu. Campionii ediției 2023 sunt băieții din X A/B, actualii XI A/B, diriginte prof. Călin Perțe.
A doua finalistă a fost echipa clasei X C, profil matematică-informatică, iar scorul final a fost de 3-1. Golurile au fost marcate de Caius Butiri (două goluri), respectiv Ianis Iambor (un gol).



Meciul s-a disputat pe o ploaie zdravana. Așadar, am avut o finală de fotbal dfisputată în condiții care aminteau de jocul de polo! În ciuda conditiilor meteo nefavorabile, ambele echipe au dat totul în încercarea de a obtine victoria. Ploaia nu i-a descurajat nici pe suporteri, ambele echipe avându-și susținătorii pe marginea terenului.
Ca element special, întâlnirea a fost arbitrată de un absolvent al liceului nostru, el însuși o super-vedetă la fotbal, fost jucător al echipei AS Roma, ce în prezent joacă pentru Hartberg, Patrick Gânțe.

Într-o declarație pe care ne-au dat-o membrii echipei câștigatoare, aceștia ne-au împărtășit faptul că nu se așteptau să câștige; de altfel, mulți dădeau ca favorită echipa clasei X C.
Câștigatorii au primit fiecare medalie individuală si au dus acasă o cupă ilustrând victoria în finală.
Cheltuielile organizării campionatului și acoperirii premiilor s-au făcut din taxa de participare.
Ediția 2023 a campionatului nostru de fotbal s-a realizat cu participarea a zeece echipe la liceu (14 la gimnaziu). Întrecerile au acoperit aproape o lună, începnd la jumătatea lunii mai.
Îi felicităm încă o dată pe câștigătorii de la liceu și vă prezentam numele acestor campioni: Caius Butiri (căpitan de echipă), Iambor Ianis, Vere Rareș, Daniel Titea, Alex Sarca, Paul Vlad și Cristian Mălan.

Mulțumim tuturor care au făcut posibila această întrecere, organizată de Consiliul Şcolar al Elevilor, și vă așteptăm să vă înscrieți și la următoarele ediții.
Vacanță plăcută în continuare!
DAVID PETER,
vicepreședinte în cadrul Consiliului Şcolar al Elevilor CN Onisifor Ghibu Oradea











