ARIANA: Mândră de Ghibu până în ultima clipă

Liceul este unitatea în care ne formăm și reprezintă ultima treaptă a unui tânăr înainte de a intra în viața de adult. Când aud cuvântul „liceu”, mă cuprinde un sentiment de fericire, un sentiment care îmi readuce în minte toate momentele și toate învățăturile pe care le-am experimentat în patru ani.

Tot ce pot să spun este că mi-a făcut o deosebită plăcere să fiu elevă a Colegiului Național Onisifor Ghibu. Această școală a reușit să-mi dezvolte simțuri și să-mi inducă o perspectivă nouă asupra vieții. Colegii și profesorii m-au făcut să mă simt ca acasă, având impresia că șase ore trec de parcă ar fi una singură.

Pot să spun că îmi voi aduce aminte cu o bucurie nespusă de liceu. Acesta reprezintă pentru mine un capitol încheiat din cartea vieții, dar care a avut un rol nemaipomenit în dobândirea unor percepții aparte.

În sufletul meu, voi rămâne mereu o ghibistă, care se va mândri de școala ei până în ultima clipă.

ARIANA BUBOIU

ARIANA BUBOIU

Leave a comment