Înlocuim umanitatea?

Ideea avatarului pe care Bill Gates o lansează aduce sfârșitul omenirii.

dacă pandemia a deformat întreaga omenire, acest avatar o va șterge de pe fața pământului. Viziunea mea asupra creării unui avatar nu este una pozitivă, deoarece țin prea mult la interacțiunea interumană, la exprimarea sentimentelor, a emoțiilor, care până la urmă sunt firești, omenești.

Chiar dacă probabil sună bine această idee, consider că în timpul pe care îl mai am pe Pământ nu o să am parte de așa ceva și nici nu mi-aș dori.

Irealizabil nu este, însă chiar și cu pandemia ne-am adaptat unui stil nou de viață.

Personal, nu îmi doresc această schimbare, deoarece ne confruntăm cu destule probleme ca să mai creăm încă una, aceea fiind înlocuirea diversității și implementarea unui standard fals virtual.

CRISTINA IVANCOV

Leave a comment