Mă uit la bunica mea și văd o femeie, o mamă și o bunică minunată, care a trecut prin multe, dar care niciodată nu își va uita tinerețea plină de zâmbete.
„Privesc tinerii de azi și pot să spun că sunt diferiți față de cum eram noi mai de mult, îmi spune bunica. Țin minte și acum iernile geroase, dar pline de zâmbete. Îmi amintesc cât de fericiți eram atunci când vedeam zăpada. Ieșeam afară de multe ori fără bocanci și priveam fulgii de zăpadă cu atâta bucurie, începând o adevărată bătălie cu fulgi de zăpadă.
Îmi amintesc cum mergeam prin zăpadă până la genunchi, doar ca să ajungem la școală.
Da, eram săraci și mulți frați. De multe ori, sora mea mai mare îmi încălța bocancii, rămași mici, deoarece posibilitățile nu erau atât de multe și nu ne păsa că nu erau de firmă, ci ne păsa de momentele petrecute în familie. Atunci când la masa de sărbători ne adunam cu toții, era una dintre cele mai mari bucurii să îi văd pe toți alături.
Acum mulți dintre ei sunt plecați și de multe ori mă bucur că le pot auzi vocile, chiar dacă acum este mai rar când îi văd. Atunci când ne vedeam familia, prietenii, era cel mai frumos sentiment; neavând telefoane mobile, totul era mult mai frumos, iar atunci când ne revedeam, de abia asteptam să ne îmbrățișăm, să vorbim, nu să stăm cu ochii în ecran.
Când eram mică, nu erau jucării atât de multe și mai ales performante. Când am văzut că un bebeluș de jucărie poate să spună ceva, sinceră să fiu, am început să râd, deoarece îmi aminteam cum încercam să îi fac surorii mele mai mici o păpușă din tot ce aveam și din tot ce era posibil, doar să o văd fericită.
Chiar am început să muncesc de la o vârstă fragedă, ca să îmi ajut familia, și acest lucru l-am văzut și în aceste zile. Tineri care lucrează de la vârste fragede și care fac ceea ce le place.”

Sursă foto: arhiva personală de familie Dalia Cioara
Poate că mulți dintre noi nu mai petrecem mult timp cu familia noastră sau poate că zăpada nu ne mai pare atât de amuzantă, acum fiind înconjurați de o tehnologie mult mai avansată.
DALIA CIOARA

DALIA CIOARA










