Poetul spaţiului mioritic

Untitled design.jpg

LUCIAN BLAGA (9 mai 1895 – 6 mai 1961) a fost filozof, poet, dramaturg, traducător academician şi diplomat. Studii de filosofie şi biologie la Universitatea din Viena, doctor în filosofie. În anul 1939 devine profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena. În 1948 este îndepărtat de la catedră, din motive politice. Discursul de recepţie susţinut la primirea în Academia Română se numeşte „Elogiul satului românesc”.

România. Un cuvânt frumos, rotund, ce împlineşte anul acesta o sută de ani. Un cuvânt cât o ţară. Dacă ne-am închipui România ca un câmp de stele, am vedea că sunt aştri care luminează cu o strălucire aparte, rămânând pe acest câmp boltit în chip de Steaua Nordului. Aceşti aştri ce ne dau altitudinea, direcţia şi steagul poartă numele acelor oameni remarcabili ce alcătuiesc Panteonul spiritual al României. Până în ultima zi a celebrării Centenarului Unirii, Liceul Onisifor Ghibu îi va aduce aproape de noi. (conf. univ. dr. Ramona Novicov)

Leave a comment