Antrenăm vocea tinerilor!

Dragi colegi, „Antrenăm vocea tinerilor!” reprezintă un proiect realizat de către Consiliul Județean al Elevilor din Bihor în colaborare cu Asociația Good Life Performers.  Acest proiect vizează informarea, formarea și consilierea actualei generații de reprezentanți ai elevilor și crearea unor materiale care vor asigura continuitatea procesului de reprezentativitate în următorii ani, în județul Bihor. Finanțarea proiectului este facilitată de către Fundația Comunitară Oradea.

Flyer-Despre-Event-(Front)

De ce este necesar acest proiect?

Cum am amintit anterior, prima unitate funcțională de reprezentare a elevilor din cadrul CNE este Consiliul Școlar al Elevilor. Aceasta este structura care aplică și veghează direct asupra respectării drepturilor elevilor. Deși la nivel național Consiliul Elevilor a evoluat extrem de mult, la nivel școlar, nivelul de reprezentare a rămas același.

Referindu-ne strict la județul Bihor, avem de-a face cu 172 de unități de învățământ dintre care 52 sunt licee, de unde provin aproximativ 100.000 de elevi bihoreni. Un birou executiv al unui Consiliu Școlar este format din maximum cinci oameni; astfel, realizând un simplu calcul, deducem faptul că un singur elev reprezentant trebuie să apere drepturile și să susțină opiniile a 385 de elevi, presupunând faptul că, fiecare liceu are un Consiliul Școlar existent, așa cum prevede legislația educațională.

Deși media de prezență la adunările generale a Consiliului Județean al Elevilor, ședintele în care se întâlnesc reprezentanții Consiliilor Școlare, este de 25 de persoane, rezultat din care reiese faptul că numărul de elevi a căror drepturi și opinii trebuie susținute de către un reprezentant crește până la 800. Sute de tineri bihoreni din cadrul consiliilor elevilor reprezintă vocea aleasă în mod democratic pentru a susține interesele și nevoile unei comunități mult mai largi, însă mulți dintre ei nu cunosc rolul Consiliului, și mulți dintre ei, chiar dacă cunosc acest rol, nu știu cum să susțină aceste interese și nevoi ale comunității. Acești tineri motivați, dornici de a aduce schimbări pozitive în comunitate, au nevoie de activități de informare, formare și consiliere pentru a deveni eficienți în ceea ce și-au propus să facă.

Consiliul-Elevilor-Flyer-(Front)

Obiective specifice

Organizarea a trei cursuri de formare față în față cu reprezentanți ai elevilor din județul Bihor (300 participanți) care să cuprindă următoarele teme: educație juridică în contextul reprezentării elevilor, dezvoltarea abilităților de comunicare și prezentare, cum să formezi echipe eficiente, dezvoltarea abilităților de leadership, Educație financiară, Management de proiect;

Realizarea unui ghid de bune practici cu tip&tricks, studii de caz, extrase din lege, modele de documente și interviuri cu alumnii din cadrul Consiliilor Elevilor din județul Bihor structurat în trei părți referitoare la dezvoltarea reprezentantului ca individ, instruirea acestuia în domeniul reprezentativității și project management, care să vină în întâmpinarea nevoilor de informare și formare a noilor generații de reprezentanți ai elevilor;

Realizarea de lecții video pe baza cursurilor face to face pentru ca acestea să devină o resursă utilizabilă în timp;

Organizarea unui eveniment de socializare între reprezentanții elevilor, membrii în alte organizații și oameni de afaceri, în urma susținerii cursurilor de formare (schimb de know-how, oferirea de diplome, încheierea programului);

Dacă vrei să vorbești despre primul curs din cadrul proiectului, îți las aici câteva detalii:

danilet afis

Educație juridică cu Cristi Danileț

Cristi Danileţ este activ în justiția română de la 1 decembrie 1998. Datorită unei ascensiuni bazate pe integritate, muncă, perseverență, etică și multă implicare civică și juridică, acesta a activat ca și membru al Consiliului Superior al Magistraturii din 2011 până în anul 2017. Printre ariile sale de expertiză pentru care a avut numeroase implicații practice prin proiectele inițiate, dezvoltate și implementate (independența justiției, imparțialitatea magistraților, integritatea judiciară: deontologia magistraților și anticorupția judiciară, justiția juvenilă și mijloace alternative de soluționare a litigiilor) în prezent este un militant puternic al unei prezențe reale și sustenabile a educației juridice și civice în școlile și liceele din România.

Bineînțeles, toate evenimentele din cadrul proiectului sunt gratuite!

Vă las și link-ul eventului de pe Facebook:

https://www.facebook.com/Antrenăm-Vocea-Tinerilor-600486053483813/?fref=ts

Până data viitoare, numai bine!

GEORGE POJEGA,

Preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor Bihor

george pojega 02

GEORGE POJEGA

Leave a comment