CAMELIA BORTOŞ: CSE celebrează 8 martie!

Prezenta elevilor alaturi de cadrele didactice, intr-un moment inedit

Prezenta elevilor alaturi de cadrele didactice, intr-un moment inedit

Vineri, 4 martie 2016, Consiliul Şcolar al Elevilor din Ghibu a decis să le ofere o surpriză profesoarelor din liceu cu ocazia zilei de 8 martie. În fapt, s-a propus dăruirea unor lalele, care simbolizează venirea primăverii, bucurie şi cel mai special gând – o manifestare a iubirii faţă de ziua mămicilor.

O imagine a lalelelor oferite cadrelor didactice la Onisifor Ghibu

O imagine a lalelelor oferite cadrelor didactice la Onisifor Ghibu

Azi dimineaţă în jurul orei 9, invitaţia a fost făcută prin intemediul circularei, adresându-se elevilor şi cadrelor didactice care doreau să ia parte la o surpriză de 8 martie. Importanţa acestei invitaţii a fost nedescoperită până la momentul respectiv, gest care le-a pus pe buze cadrelor didactice un zâmbet.

În principal, în cadrul acestui eveniment a avut loc o prezentare: „Prezentarea a constat în 3 powerpoint-uri, în care am descris rolul femeii şi importanţa ei în societate şi în vieţile bărbaţilor, evident. Iar într-unul din aceste powerpoint-uri a fost o scurtă poveste despre importanţa mamei în viaţa şi dezvoltarea unui copil”, ne spune Roxana Burescu, director al Departamentului de Cultură.

Zilei de 8 martie i-a fost dedicată o amintire unică, pe adresa profesoarelor, secretarelor, femeilor de serviciu şi departamentului directori ai liceului – drept urmare, acestea au fost binedispuse şi plăcut surprinse, cu doar o simplă floare.

Consiliul Şcolar al Elevilor a dorit să îşi manifesteze mulţumirea pentru eforturile depuse şi totodată să aducă un zâmbet profesoarelor, printr-un simplu gest.

Alături de flori, minunatele cadre didactice au primit în dar şi o felicitare, pe care scria:

„Din partea Consiliului Elevilor vă urăm o primăvară minunată şi multă sănătate… şi vă respectăm pentru ceea ce însemnaţi pentru noi, elevii… o a doua mamă.”

„Consiliul Elevilor a avut iniţiativa de a oferi tuturor cadrelor didactice din şcoala noastră câte o floare si o felicitare, în semn de apreciere de ziua mămicilor. CSE doreşte să ureze la mulţi ani tuturor femeilor, fetelor şi în special mamelor!”, a declarat Călin Popa, preşedintele CSE.

Presedintele CSE alaturi de altii, pregatiti de impartirea surprizei

Presedintele CSE alaturi de altii, pregatiti de impartirea surprizei

„A fost un gest drăguţ din partea elevilor, care m-a surprins în mod special. Felicitări elevilor din Consiliu care au adus un moment care este unic până acum în Liceul Ghibu. Este un gest care va fi mereu apreciat”, a declarat doamna Livia Ivan, profesoară de istorie în Liceul Onisifor Ghibu.

CAMELIA BORTOŞ

CAMELIA BORTOŞ

CAMELIA BORTOŞ

Leave a comment