Elevă a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu, Geanina Coste din clasa XI-a C, profilul matematică-informatică, își urmează pasiunea. A făcut primul curs de make-up la vârsta de 16 ani, iar acum a vrut să facă un nou curs pentru perfecționare. Acest curs a fost urmat la București, sub îndrumarea lui Samer Kouzami.

REPORTERI: De unde ai pasiunea pentru make-up?
GEANINA: Am această pasiune de mic copil. Totul a început ca un hobby, o pasiune căreia treptat, am început să-i acord tot mai mult timp și să încep să mă specializez.
REPORTERI: Când ai început primul curs de make-up?
GEANINA: Am susținut primul curs când eram în clasa a IX-a. Acesta a durat 6 luni de zile. Pot spune că a fost o perioadă foarte aglomerată, deoarece trebuia să mă împart între datorie (școala) și meserie (make-up). Aveam cursuri în fiecare săptămâna marți și miercuri la Timișoara. Deși a fost obositor, nu regret că am facut-o, fiind ceva benefic.
REPORTERI: Cine te-a susținut?
GEANINA: Cei care mi-au fost alături în acest proiect au fost părinții și prietenii apropiați. Familia îmi oferă toată susținerea, ba chiar mă încurajează pe viitor să deschid un salon de beauty.
REPORTERI: Când ai machiat pentru prima dată?
GEANINA: Cum am precizat mai sus, această frumoasă călătorie a început în primul an de liceu la Timișoara. După terminarea cursului, a urmat o perioadă de practică multă, după care am profesat pe persoane. În prezent, am multe cursuri și master class-uri la activ și nu ratez nicio ocazie să iau parte la altele noi.
REPORTERI: Cu ce produse noi ai lucrat?
GEANINA: Folosesc produse de la Mac, Make Up For Ever, Numeric Proof, Bobi Brown, Make Up Factory, Too Faced, Illmasqua.
REPORTERI: Cu ce persoane specializate în domeniul make-up te-ai întâlnit la București?
GEANINA: Master class-urile sunt un bun prilej de a mă întâlni cu make-up artiști cunoscuți din toată țara. Acolo am cunoscut-o pe moldoveaca Iuliana Sandu, pe care o urmăresc de mult timp pe Facebook, dar nu avusesem ocazia să ne întâlnim până atunci. De asemenea, Marius Lupu din Timișoara, Beatrix Mădi, Ana Preda și mulți alții cu care am avut onoarea să socializez.
REPORTERI: În urma cursului la București ce tehnici noi ai învățat?
GEANINA: Am învățat tehnica de contouring & highlighting, acesta fiind motivul principal pentru care am decis să aplic pentru curs. E o tehnică care a început să fie în vogă cu ajutorul căruia ne putem „corecta” fața. Conturarea creeaza un sentiment de echilibru, adăugând definiție și adâncime. Highlighting-ul se combină perfect cu conturarea prin evidențierea părtilor flatante. Împreună, schimbă impresia vizuală a formelor trăsăturilor. Ca regulă generală, conturul trebuie să fie cu două nuanțe mai închis decât fondul de ten, iar highlighter-ul mai deschis decât fondul de ten. Puteți folosi fie produse cremă, fie produse pulbere. Cele cremă dau un aspect mai definit și rezistă mai mult. Cel mai des, eu folosesc bronzer mat, pulbere și highlighter cremos, cu particule strălucitoare. Important e să găsiți tehnica și produsele care funcționează cel mai bine pentru voi.
REPORTERI: Care este părerea clientelor tale?
GEANINA: Mă declar mulțumită, pentru că lumea mă laudă și mă încurajează. Clientele îmi spun: ,,Vai de mine, la vârsta de 17 ani machiezi așa de frumos! Cu siguranță vei ajunge departe”.
REPORTERI: Care este cel mai recent curs de make-up?
GEANINA: Recent am participat la un masterclass cu tematică pentru mirese, iar în vară am fost la București, unde a venit cel mai renumit artist în materie de make-up, Samer Kouzami. A fost cea mai frumoasă experiență, deoarece am învățat tehnici noi și am studiat produse pe care le văzusem doar pe internet. E o plăcere nespusă să ai ocazia să iei parte la asemenea cursuri, unde te întâlnești cu mulți colegi din acest domeniu.
REPORTERI: Ce planuri ai de viitor?
GEANINA: Îmi doresc să-mi formez chiar eu o echipă de cursante în această vară. Vreau să răspândesc această artă, deoarece e minunat să scoți la iveală frumusețea unei persoane.
Foto: arhiva personală Geanina Coste
au consemnat DALIA PANTEA şi DENISA CHEBELEU











Felicitări pentru tot efortul şi timpul depus! 🙂 Baftă în continuare!
Felicitări şi pentru articolul frumos lucrat! 🙂
LikeLike