ADRIANA COBE & GEORGIANA PUŞCAŞ: Pe mâini bune. Plus VIDEO

Tradiţia românească este pe mâini bune, datorită tinerilor care duc mai departe datinile strămoşeşti prin dansul popular, cântecul şi portul popular. Acei tineri precum Andrei Bologan, colegul nostru, alături de colegii lui din ansamblul de dansuri populare din care face parte, merită toate aprecierile noastre. Andrei este elev la liceul nostru, în clasa XII D, şi de ceva vreme s-a dedicat dansurilor populare. În cele ce urmează, ne dă mai multe detalii legate de cariera sa.

ANDREI BOLOGAN

ANDREI BOLOGAN

REPORTERI: De cât timp practici acest stil de dans?

ANDREI: Practic dansul popular de aproximativ 3 ani.

 

REPORTERI: Care este motivul pentru care ai ales dansul popular şi nu alt stil?

ANDREI: Un amic frecventa aceste cursuri de dans şi mi s-a părut tentant şi mie. M-am hotărât să încerc şi eu, iar după prima repetiţie mi-a plăcut şi am continuat să merg la cursuri.

 

REPORTERI: Cum se numeşte ansamblul din care faci parte?

ANDREI: Ansamblul din care fac parte se numeşte Ansamblul Folcloric Bihorul.

 

REPORTERI: Cine este coordonatorul ansamblului?

ANDREI: Coordonatorul ansamblului este Ioan Silaghi.


REPORTERI
: La repetiţii este o atmosferă plăcută?

ANDREI: Da, ne distrăm, ne simţim bine, dar în acelaşi timp şi muncim.

 

image002REPORTERI: Unde se desfăşoară repetiţiile şi de cate ori pe săptămână au acestea loc?

ANDREI: Repetiţiile se desfăşoară într-o sală de repetiţii de pe strada Ioan Budai Deleanu, de trei ori pe săptămână.

 

REPORTERI: Participaţi la multe spectacole?

ANDREI: Participăm atât la spectacole, cât şi la diverse evenimente.

 

REPORTERI: Trebuie să ai un talent înnăscut pentru acest stil de dans sau poţi învăţa pe parcurs?

ANDREI: Nu trebuie să ai un talent înnăscut, deoarece se învaţă uşor, dacă pui suflet.

 

REPORTERI: Ce simţi atunci când eşti pe scenă şi toate privirile sunt asupra ta?

ANDREI: Mă simt foarte bine şi mândru de mine atunci când sunt pe scenă.

 

REPORTERI: Îţi place ceea ce faci sau practici dansul doar pentru a-ţi ocupa timpul liber?

ANDREI: Nu doar că îmi place ceea ce fac, ci chiar iubesc asta.

 

REPORTERI: Eşti clasa a XII-a, urmează bacalaureatul. Cum vei reuşi să îmbini utilul cu plăcutul?

ANDREI: Voi încerca să acord timp atât dansului, cât şi învăţatului.

 

REPORTERI: Îţi doreşti să faci o carieră din dansul popular sau te gandeşti să profesezi în domeniul profilului tău de acum?

ANDREI: Încă nu m-am gândit la asta.

 

REPORTERI: Ce le transmiţi tinerilor care îşi doresc să păşească pe urmele dansului popular, dar totusi au reţineri?

ANDREI: Îi sfătuiesc să încerce fără nici o reţinere, îi asigur că nu le va părea rau.

Fotografii din arhiva personala Andrei Bologan

au consemnat ADRIANA COBE şi GEORGIANA PUŞCAŞ

Leave a comment