Pentru Rodica Hârcă, Oradea a fost o mare iubire. A strâns documente, a scris cărţi, a tipărit minunate albume şi nu i-a fost frică să se bată pentru acest oraş cu cei care-i furau vitraliile şi feroneria nestingheriţi, atunci când aproape nimeni n-o făcea.
Cunoştea fiecare locşor şi ungher şi vorbea despre aceste comori cu o plăcere ce-i înflăcăra frumoşii ochi negri. Şi nu înţelegea în ruptul capului de ce acest oraş părea că se ignoră de decenii cu o nonşalanţă demnă de o cauză mai bună. M-am bucurat de prietenia ei ani la rândul şi, de fiecare dată când mergeam la o cafea în cocheta ei casă de pe strada Mimozei, vedeam masa încărcată de imagini cu Oradea, pe care le tot aranja şi le potrivea pentru când avea să vină Claudiu Szabo să le toarne în paginile strălucitoare ale unei noi cărţi. Fiinţa ei întreagă s-a legat pentru vecie de acest oraş şi e o bucurie să-i întrezărim chipul în delicateţea dantelăriei Art Nouveau sau în nobleţea senină a stilului neoromânesc.
Fiecare imagine cu patrimoniul orădean îi conţine umbra şi noi ştim asta şi ne bucurăm să o ştie acum şi tinerii moştenitori ai acestui patrimoniu.
conf. univ. dr. Ramona Novicov, critic de artă,
preşedintele juriului concursului ORADEA IN MY SELFIE
RODICA HÂRCĂ (1943-2014)
Despre contribuţia Rodicăi Hârcă la creionarea cărţii de vizită a Oradiei puteţi afla din textul semnat de personalul Muzeului Ţării Crişurilor, la despărţirea de aceasta în luna martie a acestui an. Pentru concursul ORADEA IN MY SELFIE, familia Rodicăi Hârcă, muzeograf eminent, conservator principal, care şi-a legat numele de individualitatea inconfundabilă a oraşului nostru, acordă un premiu de 500 RON.
IN MEMORIAM RODICA HÂRCĂ (1943-2014)
S-a stins din viaţă în 31 martie a.c. distinsa doamnă Rodica Hârcă, colega noastră, a lucrătorilor de la Muzeul Ţării Crişurilor. A activat în această instituţie vreme de peste patru decenii. Apărea la muzeu zilnic, maiestoasă, înaltă şi dreaptă ca o columnă, cu aerul ei protector, generos, dar şi dominant.
S-a aflat multă vreme în fruntea secţiei de Oficiu al Patrimoniului Cultural Naţional Bihor din cadrul instituţiei, alături de alţi colegi care au îndrăgit-o pentru generozitatea, disponibilitatea şi firea sa veselă şi expansivă. Interesul ei cărturăresc, pornit dintr-un avânt citadin, bazat pe o locuire urbană îndelungată, a făcut-o să îndrăgească oraşul în care locuia, micul Paris de pe Peţa – cum botezase, în primii ani ai secolului trecut, poetul maghiar Ady Endre – Oradea. Nici nu era greu acest lucru, căci Rodica Hârcă îl străbătuse zilnic, din vremea copilăriei sale, când pe strada principală, a Republicii, cum se numeşte astăzi, circulau micile tramvaie de culoare roşiatică.
Am văzut-o şi însoţit-o, mulţi dintre noi, colegii ei, în această postură şi am putut constata cu câtă plăcere vorbea despre stilurile arhitecturale orădene, unice în această parte a Europei, născute în oraşul de pe Criş. Rodica Hârcă ştia foarte bine acest lucru şi le-a explicat multora dintre noi; ba mai mult, a dat la lumina tiparului splendide cărţi despre Secession-ul orădean.
Scrise riguros ele se adresează, prin ilustraţii, lucrate de către cei mai buni (şi pricepuţi) specialişti, cu o cromatică vie, plăcută privirii, marelui public cititor. Nu s-a oprit însă doar aici, căci cercetările sale s-au orientat şi asupra arhitecturii neo-româneşti, acel stil născut din sincretismul sau altoirea pe structurile locale clasice a unor elemente venite din provinciile româneşti de peste munţi, între care cele mai evidente sunt ale aşa-numitului stil brâncovenesc, remarcat de către autoare ca existând la cel puţin câteva splendide clădiri: Institutul Teologic Greco-Catolic şi Liceul Teoretic Greco-Catolic, dar şi la alte edificii mai mici din oraş.
Rodica Hârcă şi-a dublat activitatea de cercetare cu una de muzeograf, aşa cum era normal pentru domnia-sa, ca şi pentru ceilalţi colegi. Cu răbdare şi stăruinţă benedictină, a pus la punct inventarul unora dintre colecţiile muzeului, de la secţiile de istorie şi artă, procedând la înregistrarea noilor achiziţii şi chiar la aşezarea lor în depozite.
Pentru toate aceste lucruri colegii săi au apreciat-o, văzând în ea un exemplu demn de urmat. Le-a venit multora în ajutor, cu sfaturi, cu îndrumare. O cunoşteau multe persoane din lumea muzeografiei româneşti, căci a participat la importante activităţi ştiinţifice, sporindu-şi propriul prestigiu, dar şi pe cel al instituţiei la care lucra.
A venit dintr-o dată acea boală necruţătoare, care a făcut-o să cadă la pat şi, la data pomenită mai sus, vestea că a încetat din viaţă. Colegii săi o regretă profund, şi sunt alături de familia sa, de soţul Florin Hârcă şi fiicele (Luminiţa şi Adana) şi nepoatele sale (Alexandra şi Miruna) în greaua suferinţă provocată de moartea ei.
Dumnezeu s-o odihnească şi să-i ducă sufletul în Câmpiile Elisee, acolo unde îşi dorm somnul în veci şi alţi colegi de a-i noştri, cu care de acum înainte Rodica Hârcă va fi împreună.
Conducerea şi colectivul Muzeul Ţării Crişurilor Oradea
LOGO paper 
Pingback: Super concurs pentru oradeni „Oradea in my #SELFIE” | Evenimente Oradea