Târgul de Cariere din această primăvară va avea loc la Oradea luni, 22 aprilie, la Lotus Center. Oferta de locuri de muncă disponibilă include joburi în domenii precum servicii și retail, contabilitate și inginerie.
Organizatorii spun ca din 2006 până astăzi au ajutat peste 10.000 de tineri să se angajeze și alte câteva mii să treacă prin cursuri și programe de carieră. Cu peste 50 de ediții la activ în 14 orașe din România și din Republica Moldova, Târgul de Cariere este cea mai mare rețea de evenimente de carieră din țară. Alături de eJobs.ro, partenerul oficial, targul este prezent în Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Brașov, Tîrgu Mureș, Oradea, Baia Mare, Bălți și Chișinău.
Accesul la târgul de la Lotus Center este liber și se va face între orele 10.00-16.00. Candidații care vin cu CV-ul la târg au posibilitatea de a câștiga o tabletă.










