
Dupa o cumplita bataie in care a fost atacat de mai multi indivizi, a reusit sa invinga si sa devina un maestru al artelor martiale. Aceasta este povestea uimitoare a lui Alexandru Sas, presedintele Clubului Sportiv TAE KYON ORADEA. În varsta de 38 de ani, lucrand in cadrul Politiei Municipiului Oradea, Alexandru Sas ne-a dezvaluit cateva taine despre Taekwon-do.
Reporter: Cum a inceput pt dvs. povestea numita Taekwon-do?
Alexandru Sas: Am inceput acum 22 de ani, imediat dupa Revolutie. Pe atunci nu prea se practicau arte martiale la noi, si daca se practicau, se faceau pe ascuns, sub alta denumire.
Totul a inceput intr-o seara, cand am fost amenintat si batut crunt de niste indivizi si atunci mi-am spus ca asa ceva cu mine nu se va mai intampla. Asadar, am cautat un sport care sa mi se potriveasca si care sa ma ajute sa ma apar. Am fost pe la toate salile de arte martiale din oras, dar nu am gasit nimic care sa imi placa, pana cand intr-o zi, trecand pe langa Liceul Pedagogic, am auzit niste tipete din sala de sport. Erau copii care repetau tehnici de lupta cu picioarele. Pana atunci nu mai vazusem asa ceva decat in filme.
Acest lucru m-a coplesit intrutotul. L-am intrebat pe antrenorul de atunci daca pot sa raman si eu la antrenament si din acel moment nu m-am mai despartit de aceasta frumoasa si spectaculoasa arta martiala care se numeste Taekwon-do. Incetul cu incetul, a inceput sa devina un stil de viata pentru mine.
Reporter: In ce consta acest sport?
Alexandru Sas: Cel mai mult imi place Taekwon-do datorita complexitatii stilului si a tehnicilor perfecte. Adica, se foloseste indeosebi tehnica de picior la un nivel foarte avansat. In toti acesti ani am invatat tot ce implica acest sport: respect, disciplina, o gandire pozitiva, munca in echipa si incredere in sine. Pentru mine este o placere sa pot transmite aceste principii esentiale elevilor mei.
Trecand peste antrenamentele de zi cu zi, in opinia mea un antrenor bun trebuie sa-si cunoasca intai elevul, si apoi sa-l ajute. Toti cei care intra in sala la mine sunt ca familia mea si trebuie sa ne comportam ca atare. Toate aceste lucruri creeaza legaturi stranse intre sportivi.
Reporter: Ce alte beneficii aduce acest sport?
Alexandru Sas: Practicarea unui sport in general este esentiala in dezvoltarea unui copil, imbunatatind sanatatea atat sub aspectul fizic, cat si psihic. Taekwon-do consolideza scheletul, fortifica inima si plamanii, ajuta tinerii sa-si coordoneze miscarile corpului, sa fie elastici si armoniosi si, nu in ultimul rand, previn e aparitia obezitatii. Un sport este de asemenea un instrument special de socializare si dezvoltare a valorilor educative: disciplina, respect, rabdare, concentrare si auto-control. Taekwon-do influenteaza caracterul unui copil numai in bine. Cei timizi vor castiga incredere, iar cei agresivi vor invata sa se autocontroleze si concentreze. Participand la antrenamente invatam cum sa ne controlam emotiile si sa inlaturam obstacolele din viata de zi cu zi.
Reporter: Ce conditii trebuie sa indeplineasca elevii care vin la dvs.? Ce costuri presupune?
Alexandru Sas: Nu exista conditii anume. Poate practica atat un om obisnuit, cat si un sportiv de performanta. De asemenea, nu exista limita de varsta, primesc si un copil de 5 ani, ca si o persoana in varsta de 50 de ani. Nici sanatatea nu impiedica practicarea acestui sport; de exemplu, am avut copii bolnavi care au avut probleme atat fizice cat si psihice, iar dupa o perioada veneau parintii la mine si ma intrebau ce le-am facut, deoarece starea lor de sanatate s-a ameliorat. In ceea ce priveste pretul, un incepator nu are nevoie decat un kimono, care costa in jur de 150-200 RON.
Reporter: Dintre elevii pe care ii antrenati, sunt cativa care au rezultate mai deosebite?
Alexandru Sas: Foarte multi sportivi au fost formati de mine, opt dintre ei au centura neagra de 1 DAN si unul 2 DAN. Este o placere sa vad cum copiii cresc sub aripa mea. La Cupa Internationala de Vara am dobandit trei medalii de aur, trei de argint si trei de bronz, iar la Cupa Rono am luat patru medalii din fiecare categorie.
Reporter: Se poate face o cariera profesionala din acest sport ?
Alexandru Sas: Inainte de a deveni politist, am incercat acest lucru, dar din pacate nu se poate trai numai din atat. Nu ai cum, intrucat sunt sponsori foarte putini. Personal, ma ajuta foarte mult in meseria mea de politist, dar niciodata nu as putea sa renunt la Taekwon-do; daca as renunta, e ca si cum as rupe o parte din mine.
Reporter: In calitate de antrenor si luptator, ce intentionati pe viitor ?
Alexandru Sas: Doresc sa ma pregatesc intens pentru a trece la categoria de antrenor international, iar clubul meu de sportivi sa devina cel mai bun. Dar, din pacate, in ultima vreme, pentru tineri pe primul loc este statul la calculator sau cu prietenii prin diferite localuri. Consuma alcool, fumeaza si din aceasta cauza multi renunta la a practica Taekwon-do.
Taekwon-do este un mister care nu poate fi exprimat in cuvinte pana in momentul in care ajungi sa-l descoperi tu insuti. Nu este doar un simplu sport, este un mod de viata, iti arata cum sa-ti desfasori activitatile de zi cu zi, cum sa gandesti si sa-ti pui in balanta energiile pe care le ai, inlaturand de asemenea gandurile negative si ajutand sa ajungi acolo unde iti doresti. Va chem. pe voi toti sa veniti sa deslusim acest mister impreuna.
au consemnat IOANA VAŞADI şi ADRIAN MĂRUŢĂ
Programul de antrenament are loc luni, miercuri, orele 19-20:30, si sambata intre orele 16-19.











Pingback: Follow-up la Taekwon-do « L.O.G.O. paper