Cum să te doară mai puţin

Karate-ul Kyokushin este un stil de luptă full-contact, extrem de dur, perfect pentru cei care sunt atraşi de artele marţiale de contact. Privit pe scurt, acesta este Karate Kyokushin, însă privit în ansamblu, nu e chiar aşa.

Foto: HARRIS WALLMEN

Foto: Harris Wallmen

Probabil fiecare practicant, începător sau cu mulţi ani de antrenament în spate, are o percepţie diferită faţă de ce înseamnă a practica Karate Kyokushin. Unii consideră ca e un simplu sport, alţii trăiesc pentru aşa ceva sau poate fi chiar o evadare din stresul cotidian.

Ca opinie personală, consider că este modul ideal de a învăţa cum să mă fortific fizic şi mai ales psihic, să continui chiar dacă corpul vrea să cedeze, să nu arăt că mă doare, să strâng din dinţi şi să merg mai departe – capacităţi extrem de eficiente în viaţa de zi cu zi, la o muncă fizică mai solicitantă, în pragul unei gripe grave, într-o situaţie dificilă, la greu, mai pe scurt. Kyokushin-ul converteşte greul în mai puţin greu sau chiar în uşor, toate acestea pe lângă capacitatea de învăţa ce este respectul, disciplina, ce înseamnă profan şi sacru, intrarea în dojo, mai exact.

Astfel de capacităţi sunt dezvoltate zilnic la CSU Gym, club ai cărui practicanţi au pus România pe harta mondială a Kyokushin-ului, prin titluri europene şi mondiale, practicanţi care dovedesc că nimic nu este imposibil.
Kyokushin-ul schimbă şi viziunea asupra vieţii. Ajungi să te cunoşti mai bine, alegi decizii mai corecte şi începi să trăieşti mai mult în prezent decât în viitor sau trecut.

IONUŢ PALOŞ

IONUŢ PALOŞ

IONUŢ PALOŞ

Leave a comment