Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, prezintă oferta de tabere pentru elevi, pentru perioada de iarnă 2011-2012. Informaţiile ne-au fost oferite cu amabilitate de reprezentantul DJTS Bihor, Ciprian Gavra.
Baza Oradea se află în centrul municipiului Oradea, str. Mihai Eminescu nr. 11, şi poate fi accesată de la staţia CFR Oradea, pe cale rutieră, din toate direcţiile, ca si de la Aeroportul Oradea.
Conditii de cazare si masa: capacitate de 100 locuri in pavilion de cărămidă pe trei nivele, cu patru paturi în cameră, cu grup sanitar propriu, apă caldă şi rece permanent, de la reţeaua oraşului, încălzire centrală de la reţeaua de termoficare a oraşului, TV prin cablu. Masa se serveşte într-o cantină modernă, situată în incinta bazei.
Oferta turistica include urmatoarele obiective ce pot fi vizitate în oraş: Pasajul Vulturul Negru, Biserica cu Lună, punctul belvedere Dealul Ciuperca, Turnul Primariei, Mănăstirea Sfintei Cruci, strandurile cu apă termală din oraş.
Se pot organiza si excursii auto, pe urmatoarele trasee: Oradea – Băile Felix şi Băile 1 Mai 15 km, tur – retur; Oradea – Peştera Urşilor, 200 km, tur – retur; Oradea – Stâna de Vale, 180 km, tur – retur; Oradea – Scărişoara, 260 km, tur – retur; Oradea – Ciucea (Muzeul Octavian Goga), 160 km, tur – retur; Oradea – Budapesta, 500 km, tur – retur.
Pentru excursie in Ungaria sunt necesare urmatoarele acte: pasaport sau carte de identitate, iar pentru elevi sub 18 ani declaratii parentale (ambii parinti) legalizate la notar.
Pretul taberei este de 59 lei / zi /elev. Se acorda o gratuitate la zece elevi.
Tabara se organizeaza in urmatoarele serii: seria I – 24-30 decembrie 2011; seria II – 3-9 ianuarie 2012; seria III – 10-14 ianuarie 2012.













