Războaiele au existat dintotdeauna, motivul principal fiind dorința de putere, pe lângă teritorii și resurse, nepunându-se în calcul ce fel de tragedii rămân în urma acestuia. Din păcate, se scot la înaintare tineri care au tot viitorul înainte, ca să lupte pentru niște oameni care își urmăresc doar interesele proprii.
Din punctul meu de vedere, în spatele tuturor războaielor stau niște oameni problematici care nu au ce face decât să creeze haos, nepăsându-le de oamenii care ajung să sufere. Eu n-am înțeles și n-am să înțeleg niciodată cum poate exista atâta răutate și nepăsare în unii oameni, cum poți să ordoni uciderea altora fără niciun drept.
Din păcate, am ajuns să retrăim acele vremuri, acum câtva timp necrezând ca în secolul 21 ar putea izbucni un război peste noapte atât de aproape de țara noastră. Cel mai rău este pentru tinerii care pur și simplu își trăiau liniștiți viața ca orice alt tânăr în anul 2022 și brusc se trezesc, fără dorința lor, în mijlocul războiului, cu o armă în mână, pe care majoritatea nu o știu folosi siliți să lupte și să omoare fără voia lor, pentru niște bătrâni de la conducere, care nu știu să își rezolve problemele pașnic. Astfel, de pe urma războaielor au de suferit mai mult cetățenii decât conducatorii, dezastrele și nenorocirile fiind duse în spate de către oamenii nevinovați, obligați să facă toate treburile murdare pentru aceștia.
Oamenii s-au aflat întotdeauna în război. Este instinctul nostru să ne protejăm, să neutralizăm ceea ce percepem a fi o amenințare la adresa noastră. Adesea facem rău celor pe care îi considerăm dușmani, distrugându-le simbolurile la care aceștia țin, o biserică sau un monument devastat de explozibili înseamnă o lovitură directă în inima comunității care a crescut în jurul său. Sunt pierdute secole de povești, tradiții și siguranță. Zdrobirea spiritelor, insuflarea fricii, destrămarea comunităților, acestea sunt tactici militare. Dar ce este extraordinar la spiritul uman este faptul că și atunci când este grav deteriorat, tot crește din nou și face cumva să își revină.
Concluzia este că sunt mii de vieți distruse cu minți briliante cărora li se ia dreptul la viața pe care și-o doresc de către niște oameni fără conștiință și scrupule.
BIANCA HADADI

Acest text, ilustrând un eseu argumentativ pornind de la un citat, a ajuns la noi prin amabilitatea dlui Alexandru Popoviciu, profesorul de Limba română al Biancăi Hadadi, căruia îi mulțumim.
Superb, o părere echilibrată și lipsită de prejudecăți care reflectă adevărul în totalitate. Felicitări !
LikeLike
Mulțumesc!🙏
LikeLike