Sunt momente când ascunzi în spatele unui zâmbet toate lacrimile pe care ochii tăi vor să le plângă.
Ascunzi în buze toată durerea, încordând colțurile și obligându-le să rămână ridicate într-un zâmbet. Faci asta pentru a nu fi nevoit să-ți așezi încă o dată sufletul pe tavă.
Taci într-o gălăgie care te irită, te auzi și vrei să fugi. Trăiești înconjurat de o sumedenie de întrebări, la care răspunzi singur. Sau poate viața este cea care ți le adresează.
Azi scrii despre sufletul tău. Fericit, singur, iubit, părăsit, înfrânt, mâhnit, pustiu, liber, copilăros, nerăbdător.
De atât de mult timp îți așterni sufletul în mii de cuvinte, pudrate cu zâmbete dulci și condimentate cu lacrimi sărate-amărui. Simți că de-alungul timpului au rămas în adâncu-i multe sentimente nemărturisite, care l-au transformat așa cum apa mării conturează noi țărmuri.
Nu mai știi ce simți. E interesant să-ți imaginezi oameni care par mai vii și mai reali decât tine.
Sita sufletului tău nu mai cerne toate sentimentele, astfel ele zac murdare într-un colț. Nesiguranța e singurul sentiment care a izbutit să scape printr-o crăpătură a sufletului. Nesiguranța. Un sentiment urât, care uneori te doboară și te înfrânge. Ea a ieșit la suprafață dintre toate sentimentele și te-a paralizat.
Azi nu mai scrii din suflet, scrii despre suflet, pentru că sufletul tău e în comă și nu mai spune povești. Ți-ai scris, ți-ai cântat și ți-ai jucat lacrimile. Ți-ai învins teama că ai putea fi judecat. Ai pierdut oameni în stații diferite și ai ieșit din lumea subterană pentru a-ți trăi viața. Te-ai pus pe tine pe primul loc și ai renunțat să-ți mai faci griji pentru alții. Și lacrimile s-au topit pe obraz dând naștere la zâmbete deloc forțate.
Pentru că, înainte de zâmbete curate, toți oamenii își spală chipul și buzele cu lacrimi.
ANDREEA FEHER
LOGO paper 